Nuntă în familia Game of Thrones

Actorii Kit Harington şi Rose Leslie, deveniţi celebri în lumea întreagă grație rolurilor pe care le-au interpretat în serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ s-au căsătorit. A fost o ceremonie neconvențională, dar fără îndoială că mireasa a fost cea care a atras toate privirile. Admirative, desigur!  Asta cu toate că Jon Snow este, fără îndoială, cel mai iubit personaj al cunoscutului serial de televiziune!

Nunta Kit Rose 1

Picture 1 of 5

O nuntă ca o poveste

Peisajele minunate ale Scoției au fost considerate de cei doi miri ca fiind perfecte pentru nunta lor de poveste. Alături de cei doi s-au aflat numeroși actori, rude, prieteni, iar totul a fost perfect. De altfel, chiar și presa care a relatat despre nunta lor a făcut-o în termeni elogioși. Ceea ce este destul de rar, ținând cont că starurile sunt analizate de obicei ”cu lupa”, în încercarea de a găsi ceva defecte.

Rochie de dantelă pentru mireasă

Rose a fost condusă la altar, conform tradiției, de tatăl său, Sebastian Leslie. Rochia purtată de mireasă a fost una de dantelă cu motive florale, cu mâneci lungi. A fost creată de designerul libanez Elie Saab, iar un voal lung și o coroniță de flori au făcut din Rose una dintre cele mai frumoase mirese ale acestui an.  Nici costumul mirelui nu a fost mai prejos, iar cei doi au fost extrem de fericiți, iar acest lucru s-a putut observa lesne pe chipurile lor.

Petrecere la castel

Un călugăr benedictin a oficiat ceremonia de căsătorie, în biserica Rayne din Inverurie. Imediat după ce slujba s-a încheiat, mirii și invitații au mers loc într-un castel din Aberdeenshire (Scoţia) deţinut de familia actriţei, unde a avut loc petrecerea de nuntă. Toată lumea s-a distrat pe cinste, iar fotografiile au arătat din plin acest lucru.

Actori și cântăreți

Spre deliciul fotografilor și al fanilor, la nuntă au fost prezenți majoritatea actorilor din cunoscutul serial, cărora li s-au adăugat și numeroși cântăreți celebri, ceea ce a făcut ca petrecerea să fie una memorabilă și despre care se va vorbi mult timp de acum încolo.

Love story modern

Povestea de dragoste de pe ecran s-a transformat într-una reală, în cazul celor doi. Spre bucuria fanilor celor două personaje, povestea de dragoste de pe ecran s-a dovedit a fi una și în realitate. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare, iar din 2016 sunt oficial împreună, după ce au mai avut o tentativă de a forma un cuplu, în anul 2012. Jon Snow şi Ygritte sunt, fără îndoială, unul dintre cele mai iubite cupluri, iar vestea că protagniștii acestora au decis să-și unească destinele a adus fanii în delir.


MWISHO PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*