Reîncărcarea cartușelor vs înlocuirea lor – avantaje și dezavantaje

S-a terminat cerneala din cartușele din imprimantă – ce faci mai departe? Le reîncarci sau cumperi altele noi? Care este cea mai bună opțiune pe care o ai și care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni? S-a observat faptul că deși prețurile imprimantelor sunt destul de mici, costurile cu consumabilele sunt ridicate, gurile rele spunând faptul că producătorii aleg în mod deliberat să vândă imprimantele la prețuri mai mici pentru că oricum își recuperează banii din vânzarea cartușelor care au prețuri mari. Așa au ajuns unii consumatori să opteze pentru reumplerea cartușelor fie la un centru specializat, fie pe cont propriu, folosind un kit de reîncărcare. 

Diferențele dintre cele 2 opțiuni din punct de vedere al prețului

Cea mai mare diferență între cele 2 opțiuni de înlocuire a cartușelor goale este prețul. Dacă optezi pentru reumplerea cartușului vei plăti mult mai puțin decât dacă cumperi un cartuș nou (de aproximativ 4 – 5 ori mai puțin). În același timp însă, prețul mic vine la pachet și cu multe dezavantaje: calitatea imprimării nu va fi la fel de bună în cazul în care reumpli cartușul, iar durata de viață a imprimantei va fi scurtată. Tocmai din acest motiv se recomandă să optezi pentru niște cartușe noi, indiferent dacă sunt originale sau compatibile, pentru că asigură buna funcționare a imprimantei tale. Dacă vrei cartușe noi, dar la un preț accesibil, care se apropie cu prețul reumplerii, optează pentru cartușele compatibile.

Diferențele în procesul de înlocuire a cartușelor

O altă diferență esențială între cele 2 opțiuni este modul de înlocuire a cartușelor. În cazul unui cartuș nou achiziționat, tot ce trebuie să faci este să scoți cartușul vechi din imprimantă și să îl pui pe cel nou – un proces ce durează maxim un minut. Dacă alegi varianta de reumplere a cartușului, ori mergi la un centru de specialitate care se ocupă cu așa ceva, ori îți cumperi tu un kit de reîncărcare pe care îl folosești singur acasă. Dacă ești genul de persoană neîndemânatică, această operațiune s-ar putea să ți se pară un pic complicată, chiar dacă tot ce trebuie să faci este să umpli seringa cu cerneală și să o introduci în cartuș print-un orificiu special. Dacă nu ai mai făcut asta niciodată, așteaptă-te să te murdărești cu cerneală sau chiar să stropești lucrurile din jurul tău. Partea cu adevărat complicată este atunci când ajungi la cartușul color și ai câte un orificiu pentru fiecare culoare. Concluzia este că dacă nu vrei prea multe bătăi pe cap, mergi într-un magazin sau intră pe site-ul unui magazin online cu accesorii pentru imprimantă și cumpără un cartuș nou pe care trebuie doar să îl introduci în imprimantă, în locul celui vechi.     

Diferențe observate în calitatea imprimării

Una dintre cele mai vizibile diferențe dintre cele 2 opțiuni este la calitatea imprimării. De cele mai multe ori, cerneala pe care o regăsim în kit-urile de reîncărcare nu este la fel de bună ca cea din cartușele noi, iar acest lucru se observă atunci când vrei să imprimi poze în cadrul unor documente sau fotografii. Cerneala dintr-un cartuș nou a fost realizată conform anumitor standarde, iar acest lucru se vede în calitatea imprimării. În plus, nefiind de o calitate ridicată, cerneala din cartușul reîncărcat s-ar putea să se termine mai repede, deci chiar dacă plătești mai puțin pentru reumplerea cartușului, s-ar putea să fii nevoit să faci această operațiune de mai multe ori, iar la final să te coste mai mult.

Cunoscând toate aceste detalii acum, vei putea alege mai ușor varianta care ți se potrivește cel mai bine. 


MWISHO PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*