Cum să dezvolți vocabularul copilului?

Primele cuvinte ale copilului reprezintă un moment magic și începutul unei lungi călătorii de inițiere în lumea cuvintelor. Îmbogățirea vocabularului se face pe măsură ce copilul descoperă lumea, iar înțelegerea acesteia se face prin explorare personală, dar și cu ajutorul explicațiilor părinților. Așadar, există o relație directă între acumularea de cuvinte, expunerea la vorbire și dezvoltarea minții celui mic. La 2 ani, majoritata copiilor cunosc 40-50 de cuvinte, dar sunt unii care știu și de două ori mai multe. De la această vârstă, numărul de cuvinte crește exponențial, iar la 6 ani pot folosi peste 10000 de cuvinte.

Cum să dezvolți vocabularul copilului

Știm cu toții că un copil care vorbește bine de la o vârtă mică este inteligent, dar psihologii susțin că acest lucru are o influență majoră asupra viitorului său. Un copil cu vocabular bogat va avea rezultate academice mai bune, va socializa ușor și va fi, în general, mai performant în activitățile pe care le face, inclusiv în cele profesionale. În plus, capacitatea de exprimare a sentimentelor de la vârstă fragedă are ca rezultat un număr redus de frustrări și sentimente negative. Astfel, copilul va fi mai echilibrat emoțional și, prin urmare, va avea șanse crescute la o viață personală reușită.

Există anumiți factori care afectează dezvoltarea vocabularului la vârstă mică, cum sunt implicarea părinților, mediul familial și sărăcia. Părinții care vorbesc mult, dar clar și calm copiilor, din primele zile de viață și pe tot parcursul dezvoltării lor, facilitează acumularea de cunoștințe și cuvinte noi. Mediul familial, la rândul său, trebuie să fie prietenos și lipsit de stres. Frații mai mari trebuie educați să nu limiteze exprimarea celor mai mici, pentru că deseori au această tendință inconștientă, din cauza geloziei, a dorinței de dominare sau a lipsei de atenție. În ce privește sărăcia, aceasta încetinește dezvoltarea vocabularului nu doar din cauza lipsei resurselor educaționale și a unei alimentații incorecte, ci și a stresului care se transmite la copil, cu rezultate negative la nivelul creierului.

Pentru a dezvolta vocabularul copilului, indiferent dacă are câteva 1 an sau 5 ani, putem folosi anumite metode simple, dar productive:

Povestește activitățile. Nararea oricăror activități este deosebit de eficientă pentru învățarea de cuvinte. Nu te limita doar la activități trecute sau viitoare, ci povestește și ce faci în acel moment. De exemplu, dacă îi oferi fructe, îi poți spune: “ Merg în bucătărie acum, ca să iau un măr din coșul cu fructe. Îți aduci aminte de mărul roșu pe care l-am mâncat ieri în parc?” De asemenea, citește-i constant. Găsești cărți educative și interactive în magazinul online mami.md.

Folosește sinonime. Este dificil să îți folosești mintea pentru găsirea unor sinonim,e când ai o mulțime de activități de făcut, dar este util, mai ales după 3 ani, când copilul a învățat deja cuvintele de bază. O formulare ca “Vrei să îți ofer jucăria?” în loc de “Vrei să îți dau jucăria” este un pas mic, dar semnificativ.

Ai răbdare. Ai răbdare cu copilul, vorbirea este o funcție complexă, care nu reușește corect uneori nici oamenilor mari. Vocabularul solicită un efort intelectual mare pentru cel mic, așa că nu te stresa dacă nu îi reușește pronunția unui termen sau dacă a uitat vreun cuvânt abia învățat. Dacă te neliniștești, îi vei transmite și lui acest sentiment și vei obține rezultatul contrat așteptărilor.

Vorbește despre obiecte. Folosește limbajul pentru a îmbogăți experiențele cotidiene. De exemplu, dacă mergi la cumpărături, vorbește despre lucrurile pe care le cumperi, numindu-le, descriindu-le și provocându-l pe cel mic să vorbească și el. Jucăriile colorate și creative, cum sunt cele de la mami.md, îl stimulează și pe copil să vorbească.

Laudă-l. Încurajarea și aprecierea reușitelor reprezintă cea mai bună metodă de a face copilul să acumuleze noi cunoștințe lingvistice. Asocierea vorbirii, indiferent de pronunție sau corectitudine gramaticală, cu sentimente pozitive stimulează învățarea de noi cuvinte și exprimarea sentimentelor, ideilor și opiniilor.

 

 


MWISHO PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*