Noutăți la Săptămâna Modei Haute Couture

Săptămâna Modei Haute Couture Fall/Winter 2018-2019, care a avut loc în primele zile ale lunii iulie la Paris, a fost una în cadrul căreia cele mai mari case de modă au dat tonul tendințelor pentru următorul sezon de toamnă-iarnă.

Saptamana modei 1

Picture 1 of 5

Atenție pentru cele mai mici detalii

Clasicul combinat cu modernul a fost tem ape care s-a mers, iar designerii au dovedit o atenție de ”chinez bătrân” chiar și celor mai mici detalii. Nimic nu a părut ales la întâmplare, iar criticii de specialitate s-au arătat încântați de cele văzute pe podium.

Decolteuri generoase, paiete și broderii

Georges Hobeika a oferit publicului o colecție alcătuită din rochii de seară, cu decolteuri generoase și decupaje îndrăznețe. Broderii complexe, paiete, pene și franjuri au completat ținutele purtate de către modele, între care s-a impus o rochie de un albastru intens, care a electrizat asistența.

Armani Prive

Culoarea șampaniei sau ținutele all-black din Colecția Armani Prive au fost dominante, însă acestea parcă au fost mai bine puse în evidență prin anumite piese vestimentare roz sau turcoaz, care păreau că ”sparg” anumite tipare.

Senzualitate de la Dior

Directorul de creatie Dior, Maria Grazia Chiuri, a oferit asistenței creații care au amintit de ce iubim femeile. Creațiile sale au fost pline de senzualitate, iar materialele folosite – mătase, voal, satin, toate în culori deschise și pastelate, și au fost extrem de apreciate. Toți criticii le-au apreciat în mod deosebit iar laudele au fost pe măsura celor observate pe podium.

Jocuri de culoare de la Givenchy

Colecția casei de modă Givenchy a impresionat asistența, dar și criticii de specialitate, prin ”joaca” dintre o negru și nuanțe intense. Penele de struț au completat perfect ținutele, iar toți cei prezenți au apreciat, la superlativ, noua colecție.

Chanel, un nume care nu mai are nevoie să confirme

Atunci când spui Chanel, aproape că nu mai este nevoie să vezi colecția, pentru că știi că va fi ceva spectaculos. Karl Lagerfeld este cel care a semnat colecția Chanel de anul acesta, și a oferit rochii lungi, fluide, iar manechinele părea că plutesc pe scenă. Broderii manuael, paiete și cristale au completat perfect ținutele care au alcătuit colecția și care au smuls numeroase aprecieri din partea criticilor de specialitate.

Săptămâna Modei Haute Couture Fall/Winter 2018-2019 a fost și de această dată un succes, iar culorile dominante au fost negrul, tonurile de gri, bleu și argintiu. Totul a fost la superlativ, și de aceea, așteptările pentru următorul eveniment de gen sunt acum extreme de ridicate.


MWISHO PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*