Tratament de ultimă oră pentru căderea părului: terapia “vampir”

Pierderea părului poate avea un efect major asupra imaginii corporale și a stimei de sine a oricărei persoane, fapt pentru care aceasta este astăzi una din cele mai frecvente cauze de prezentare a pacienților la medicul dermatolog. Printre opțiunile de tratament disponibile s-a făcut remarcată terapia cu PRP (Platelet Rich Plasma), una din metodele cele mai eficiente de a trata alopecia, fie ea temporară sau de lungă durată, conform doamnei doctor Adina Șerban, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie.

Terapia cu PRP (Platelet Rich Plasma) este o metodă simplă, lipsită de reacții adverse, și totodată un tratament adjuvant important în special pentru căderea difuză a părului sau efluviu telogen și alopecia androgenetică.

“Tratamentul funcționează pe principiul potrivit căruia plasma bogată în plachete conține substanțele esențiale necesare regenerării și vindecării țesuturilor. PRP (Platelet Rich Plasma) este o plasmă autologă cu conținut crescut în trombocite ce au rol în revitalizarea cutanată și a firului de păr mulțumită prezenței factorilor de creștere și a moleculelor de adeziune. Se presupune că factorii de creștere eliberați de trombocite acționează asupra celulelor stem de la nivelul foliculului pilos, stimulând apariția de noi fire de păr și promovând neovascularizația”, explică doamna doctor Adina Șerban, dermatolog.

Cum se efectuează procedura

Ca și în cazul folosirii terapiei vampir pentru beneficiile sale estetice, și în tratarea căderii părului procedura începe cu recoltarea de sânge de la pacient. Urmează, apoi, centrifugarea sângelui, separarea plasmei cu trombocite și injectarea ei direct la nivel cutanat. Procesul este meticulos, plasma autologă fiind injectată prin multiple înțepături în scalp, cu sau fără anestezie topică.

“Este recomandată evitarea fumatului și consumului de alcool înainte și după tratament. De asemenea, pacientul va fi rugat să consume multe lichide înainte de procedură și să evite efectuarea de efort intens. Deoarece succesul tratamentului ține de procesul inflamator declanșat, nu se recomandă aplicarea locală de gheață sau administrarea de antiinflamatoare”, atenționează specialistul dermatolog.

Candidații ideali

Oricine se confruntă cu pierderea părului este, în esență, un bun candidat pentru tratamentele cu PRP, însă pacienții cu alopecie androgenetică, o problemă de ordin genetic, tind să reacționeze cel mai bine.

„Alopecia androgenetică este cea mai frecventă cauză de chelie, afectând atât femeile cât și bărbații, riscul de apariție crescând o dată cu vârstă. Acest tip de alopecie este indusă genetic și influențată de hormoni ce determină o reducere progresivă a diametrului, lungimii și pigmentării firului de păr”, spune doamna doctor Adina Șerban.

„Opțiunile de tratament pentru alopecia androgenetică sunt destul de limitate, prezintă reacții adverse și se bazează în principal pe minoxidil sau finasteridă. PRP-ul poate fi folosit ca adjuvant în terapiile menționate mai sus sau poate fi utilizat ca monoterapie. Rezultate foarte bune se obțin prin combinarea terapiei PRP cu mezoterapia”, completează specialistul dermatolog.

Durata procedurii depinde de suprafaţa tratată a pielii şi poate atinge 30-40 minute. Tratamentul de atac constă în efectuarea a 4-6 ședințe la interval de 7-14 zile, urmat de tratamentul de întreținere, care poate varia ca interval, în funcție de cât de gravă este afecțiunea. Efectele adverse sunt minime, locale, constând în roșeață și sângerări punctiforme în momentul injectării.

Pacienții cu cădere difuză a părului, proces numit și efluviu telogen, pot beneficia și ei cu succes de terapia cu plasmă îmbogățită în trombocite. Ședințele se pot efectua mai rar, o dată la o lună. După 4 ședințe se observă diminuarea căderii părului, creșterea densității și diametrului firelor de păr, precum și un aspect hidratat al scalpului.

Rezultatele

Primul rezultat pe care pacienții îl observă, de obicei, este diminuarea căderii părului, urmat de regenerarea firelor de păr și creșterea în lungime. Respectarea planului de tratament recomandat de specialist și efectuarea ședințelor de întreținere reprezintă condiții necesare pentru a continua stimularea factorilor de creștere.

Contraindicații

Procedura este contraindicată în caz de infecții locale, la nivelul scalpului, sau sistemice. De asemenea, nu se recomandă injectarea PRP în cazul stărilor epileptice, bolilor  maligne, bolilor sanguine, terapiei cu anticoagulante și în cazul reacțiilor alergice la anticoagulanți (citrat de sodiu).


MWISHO PE FACEBOOK

Lasă un comentariu...

*